Ca tot romanul modern locuiesc
si eu la bloc, undeva prin Bucuresti, in mirifica noastra tara. Blocul este de prin
1983, model de tip rusesc (sau asa mi s-a spus), cu 8 etaje, 6 apartamente pe
etaj si – asta e cel mai bun lucru – cu doua lifturi. Ca ai doua lifturi poate
fi un stres mare cand stai in apartamentul vecin lor, dar in rest este un
avantaj. Ca nu e asa de aglomerat.
Acestea fiind zise va mai spun
ca lifturile merg pana la etajul 7, iar de la 7 la 8 se merge pe scari. Ca asa
au gandit constructorii modelul de blocuri, astfel incar sa faci un pic de
sport daca stai la etajul 8. Numai ca ce nu au gandit ei in constructia
blocului a fost ca acesta va fi locuit de romani. Care romani sunt o specie
aparte, cu maaari probleme de orientare.
Astea fiind zise sa trecem la
subiect, cum ar spune cineva. Acum vreo 5 luni ma intorc dintr-o delegatie de prin tara
si va dati seama ca dupa 1000 de kilometri facuti pe drumurile noastre eram
cam obosit. Cam obosit, cam nervos ca am dat numai de tampiti de drum, si
doritor sa ajung acasa si sa sar la un dus. Incet-incetisor ajung si acasa (cad
oar am facut 3 ore jumate’ de la Sibiu pana la Bucuresti si o ora si ceva de la
intrare in Bucuresti pana acasa), parchez masina si intru in bloc. Urc intr-un
lift, ajung acasa, intru si las fericit rucsacul intr-un colt, urmand sa incep
sa incerc sa ma relaxez. Era numai bine ca si kinderul era la bunici la distractie in
vacanta, asa ca aveam casa numai pentru mine, sa dau drumul la racoare pe AC (aici
v-am zis-o, nu?) si sa fie bine.
Cum eram la mine acasa (propitate
personala) si zicala zice ca “omul in casa lui pune izmenele in cui” ma las
intr-o tinuta mai lejera, luand si alte activitati in considerare: scot o bere
din frigider, dau drumul la apa sa vina mai calda, si trec pe modul relaxare.
Asteptand eu sa se adune ceva
apa in cada (sau sa vina mai repede apa calda) ma uitam la televizor in doru’lelii,
cand surpriza: se misca clanta de la usa de parca cineva vrea sa intre. Stiind
ca cine vrea sa intre are cheie nu imi fac probleme si nu bag in seama miscare.
In fond am o usa astfel facuta si
montata incat ai nevoie de pickamer sa o dai jos.
Mai iau o gura de bere, mai
arunc un ochi la te-veu si ma mai relaxez un pic, ca tare bine era. Numa’ ca se
repeta incercarea (neautorizata, de altfel) de a intra pe usa si in casa.
Determinat sa aflu cine are tupeu imi ridic chintalul (aveam peste, dar sunt
modest) si imi arunc un ochi pe vizor – il stiti, gaurica din usa, cam la 1
metru’ jumate. Numai ca de cand au montat in scara blocului temporizatoare la
lumina de scara…..ori te uiti repede pe vizor, ori vezi lumini si umbre , ca se
stinge becul si ramane aprins unul mai departe, de se vede totul ca in
spectacolele de magie proasta. Cum de data asta se stinsese vad o umbra ca se
apropie iar de usa, si incearca iar sa intre.
Avand in vedere ca nu aveam
tinuta necesara sa deschid usa ma duc si imi pun niste shorti , ca sa nu fac
impresie prea urata. Dupa ce imi acopar parte din goliciune ma propulsez iar
catre usa (incepusem sa ies din starea de relaxare si sa intru in aia de
enervare) si dau sa descui usa. Si sa vezi minune, asta incerca si cine era pe
dinafara!! numai ca nu merge, ceea ce e absolut normal. Dat fiind ca asa cum
v-am spus aveam un chintal si ceva si ma impresionez mai greu rotesc cheia in
usa si o deschid. Si vad in dreptul usii un omulet la 1 metru si vreo 60 , la
aproximativ 80 de kilograme, si care nu parea sa fie cineva cunoscut. Cum
nevasta-mea nu era sigur si nici vreun alt membru al familiei ii arunc o
privire de elefant si arunc si intrebarea:
- - Cu ce va ajut ?
Personajul se uita la mine, se uita la usa liftului, se mai
uita o data la mine si tace. Si tace! Si tace! Si eu ma enervam, cam invers proportional
cu tacerea lui. Pai ma deranjase de pe scaun! ma deranjase de la bere! ma
deranjase de la aerul conditionat! Nu era normal sa ma enervez? Asa ca mai
intreb o data, dar mai cu atitudine:
- - Zi domn’le ce vrei ?
Elful se da in spate jumate’ de metru se uita iar la mine
(ajunsesem la punctul de fierbere) si se apropie de intrrupatorul de lumina. Zic
in sinea mea “na ca se face lumina in afacere” si astept sa manevreze butonul. Dupa
ce aprinde becul si se face zi descopar ca personajul era vecinul de la un etaj
de mai jos.
Recunoscandu-ma si el ( desi daca eu ma duc la o usa cam
stiu la cine sa ma astept dincolo de ea) imi arunca o privire patrunzatoare si
imi adreseaza primele cuvinte, reusind in acelasi timp sa imi provoace si o
semi-coma acoolica:
- - Iarta-ma vecine, am gresit usa !!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu