Recompensa muncii

Niculaie  era un om important acum, ca ajunsese sef de echipa la serviciu. Nu ca nu merita, doar muncise peste 10 ani sa ajunga aici, sa ajunga si el pe o pozitie unde lasa munca pentru altii. Deja stia tot ce era de stiut la serviciu si acum ca ajunsese sef era hotarat sa fie corect cu totii, ca asa fusese si fostul lui sef cu el. Fusese cel mai corect om din cate cunoscuse Niculaie, si ii parea rau si acum ca nu mai era seful lui. Dar asta e viata, ce sa ii faca daca nu fusese atent la traversare.
Niculaie era inca la serviciu  si statea la biroul lui semnand cateva acte care ii fusesera lasate pe birou. Nu era sigur de ce trebuie sa le semneze, dar daca Domnul Director i-a spus ca trebuie sa le semneze, ca este in responsabilitatea lui, atunci le semnase fara sa comenteze.
Dupa ce a semnat tot teancul de acte a inchis mapa in care erau si s-a lasat pe spate in scaunul lui cel nou, uitandu-se de jur-imprejurul camerei care acum era biroul lui. Nu era foarte mare, dar avea o masa, scaunul in care statea, plus doua dulapuri cu cheie, in care sa iti tina actele si dosarele. In rest mai avea si doua scaune in fata biroului lui, unde sa stea oamenii cand veneau la el. Si incepusera sa vina la el cu intrebari si probleme inca de dimineata, iar el incercase sa le faca la toti dreptate si sa plece multumiti de acolo.
Niculaie se uita la ceas si isi dadu seama ca este ora 4, asa ca trebia sa plece acasa. Incuie biroul si pleca incet catre casa, salutandu-i pe cei de la poarta, care acum ii spuneau "Domnu'Sef"!!! Si se simtea tare bine cand ii auzea, pentru ca toata viata isi dorise asta.
Azi asa, maine asa, au trecut incet zilele si Niculaie a implinit primul an ca sef de echipa. Avusese multe probleme dar se straduise sa le rezolve pe toate, sa fie bine pentru toti si sa nu plece nimeni suparat sau nemultumit de la el.  Si toata lumea era chiar multumita de munca lui, mai ales Domnul Director. domnul Director care ii dadea in fiecare zi la semnat o multime de hartii, de acte, de diverse hartiute, ca uneori ii trebuiau si cateva ore se le termine. Aproape niciodata nu le citea, doar le semna, ca era sigur ca sunt necesare in intreprindere si ca fara ele munca nu ar fi mers cum trebuie.
Dupa ce a implinit un an , in una din zile cand venea la serviciu, a gasit in fata usii doi domni imbracati la costum, foarte politicosi, care s-au recomandat ca fiind ca la politia economica. L-au rugat sa ii insoteasca si a apucat sa vada cum iau tot ce tinea el in cele doua dulapuri si pun in niste cutii. Au ajuns la politie, a fost invitat la fel de politicos intr-o camera unde dupa 5 minute au venit si cei doi care il adusesera cu masina. La fel de politicosi i-au spus ca este acuzat de furt, ca de un an fura fara oprire din intreprindere si ca vor sa stie unde este tot ce a furat. I-au pus in fata un teanc de hartii in care scria ca furase cam cat trebuia sa construiasca doua blocuri, de la ciment si pana la becuri  de lumina.
Niculaie a stat, s-a uitat pe hartiile alea si nu mai intelegea nimic. El nu furase nici macar un bold in viata lui, dar atatea materiale si lucruri. Si nu reusea sa inteleaga ce se intampla si de ce este el la politie, de ce ii spun cei doi ca o sa stea multi ani la inchisoare, si cate si mai cate de care il acuzau.
La un moment dat hartia de deasupra s-a miscat si a vazut ca sub ea erau multe din hartiile pe care le semnase de-a lungul anului, cum ii spusese Domnul Director. Si dintr-o data a inteles: el semnase si Domnul Director primise ce scria in hartii. Si si-a zis in sinea lui: "Ce bine am facut ca am semnat! ca acum ar fi fost Domnul Director la politie in locul meu!". 

Gimnastica in parc

Ionica era fericit de cand se mutase langa parc, pentru ca era mai racoare si mai liniste si avea si unde sa mearga cu Vasilica cand vroia afara. In ultimul timp primaria adusese si multe aparate de joaca pentru copii, cu topogane, cu leagane, cu balansoare, cu tot ce au nevoie copii sa se joace si sa le placa. Acum cand o lua pe Vasilica de la gradinita ajungeau acasa, mancau si ieseau in parc la joaca!! si stateau cam o ora sa se joaca Vasilica, sa alerge si sa vorbeasca cu copii!!
Acum ca era si iulie, mijlocul verii cand era cald de nu mai stiai unde sa te ascunzi, deschisesera si o terasa in parc, unde gaseai de la sucuri si limonada pana la bere. Nu vindeau coniac sau alte tarii si asta era bine, ca nu veneau toti drojdierii de prin zona, care la 6 dimineata erau cu paharul in fata.
Asa ca in ziua cu pricina Ionica a mers si a luat-o pe Vasilica de la gradinit, si impreuna au mers acasa sa serveasca masa, cu primisiunea ca ies afara. Dupa vreo 45 de minute si 2 litri de apa bauti au terminat de mancat, s-au umbracat lejer si au iesit in parc.
Ajunsi in parc Ionica o lasa pe Vasilica sa intre pe locul de joaca, cam de marimea unui teren de fotbal , plin de topogane, de leagane si de alte feluri de jucarii, numai bune sa consume energia copilei. Ca asta nu reusea sa intelegea Ionica: dupa o zi de gradinita Vasilica era ca noua, cu bateriile la maxim!!
Lasand-o sa se joace Ionica se duse undeva spre marginea locului, unde era mai umbra si de unde o putea vedea, chiar daca se catara pe scari si cine stie unde. Ce facusera bun la locurile de joaca era ca nu aveau decat o intrare, si copii nu avea cum sa iasa fara sa il vezi.
Gandindu-se ca dupa ce pleaca de acolo or sa treaca sa isi ia si el o bere rece, Ionica incepu sa se uite prin jur, doar-doar o vedea si el ceva nou prin parc. si vazu ca undeva la vreo 50 de metri de locul de joaca se amenajase un loc cu aparate sportive, cum vazuse prin alte parcuri , numai ca deja era plin de oameni. Dupa cum vedea el asa, de la distanta, erau numai adulti, si deja incepea sa se gandeasca ce sa ii zica Vasilicai daca vrea sa mearga acolo, ca avea o placere sa se joace la apratele alea.
Dupa vreo jumate'de ora il striga Vasilica:
- Tatiiiiii, hai la aparatele de colo, ca vreau acolo!!!!
Plin de regrete ca trebuie sa plece de la umbra Ionica o lua incet spre iesirea din locul de joaca, unde Vasilica deja ajunsese plina de nerabdare.
-Hai tati mai repede, ca se ocupa toate!!
Iesi Ionica cu Vasilica de mana si au luat-o incet spre aparatele de gimnastica. Pe masura ce se apropia de ele Ionica incepea sa vada ce fel de aparate erau, si mai ales vedea mai bine aglomeratia de acolo. Ca era aglomeratie mare, dar nu asta era socul!! Socul era ca cel putin jumate' din cei de acolo erau peste 65-70 de ani, imbracati ca la mare. Sau mai bine zis dezbracati ca la mare.
Barbatii erau toti, fara deosebire, in chiloti de sport, cu diferenta ca in sus fie aveau maieu, fie erau la bustul gol. Iar femeile erau mai toate in costum de baie sau in costum de gimnastica. Si toti erau agitati pe langa aparatele celea, se miscau pe ele, se chinuiau sa faca exercitii, de parca era Daciada!!
Ionica se simtea un pic in plus acolo, ca el era in pantaloni pana la genunchi si tricou, plus adidasi, pe cand ceilalti erau mai mult dezbracati. Intelegea el ca e bine sa faci sport, ca e sanatos, dar de ce trebuie sa te despuiezi ca sa o faci ? Si mai ales de ce trebuie sa dai textila jos in public?
Cum statea el si se uita , jumate' jenat si jumate' socat simti ca Vasilica il trage de mana. uitandu-se spre ea vazu ca ii arata spre iarba de dincolo de gard, ramasa si ea muta. Cand se uita mai bine Ionica nu-i veni s acreada: dincolo de gard erau intinse cearsafuri, exact ca la mare, unde erau vreo 10 femei trecute de 60 de ani, care faceau plaja!! dar fara sutien!!
Ionica statu si se uita pret de vreo 2 minute, fara sa poata scoate un cuvant, dupa care il trezi Vasilica din soc:
- Tati, ce bine ca m-ai adus si pe mine la nudisti !!