Reclamatia

Costinel era suparat rau de tot de cand isi schimbase serviciul. Ajunsese la o firma noua, mare, pe banuti mai multi, dar parca era cineva cu ochii pe el mereu. La intrare era mereu un nene care se uita cine intra si cand intra! Pe etaje era mereu cate cineva care se uita lung dupa ei, cand se mai duceau si ei la veceu, la o rigara, la un pahar de apa! Cand erau la tigara era mai mereu cate un nene pe acolo, care isi facea de lucru, dar care se uita dupa ei si de multe ori mai si nota cand ajungeau si cat stateau acolo ! Si tot asa mereu, de parca erau la puscarie.
Dara totusi era bine, ca banutii erau buni, si parca trecea cu vederea aceste ciudatenii pe care le vedea. Numai ca la vreun an dupa ce s-a angajat la ei au sosit niste colegi noi, care lucrau pe alt etaj. Si din prima zi colegii aia noi au trecut pe la toate calculatorele si ce dracu or fi facut la ele ca parca aveau frana de mana trasa acum. Dimineata porneau un 10 minute, cand deschideau si ei ce aveau nevoie ca sa lucreze mai dura inca 10 minute, si tot asa! Ajunsesera de dura cam jumate' de ora sa porneasca cu totul, sa poata lucra.
Au stat ei, s-au gandit, si au hotarat, cu toti, sa se duca sa vorbeasca cu seful lor. Ca ei vroiau sa lucreze, dar nu prea puteau, din cauza a ce facusera colegii ia noi. Si magareata cazu pe Costinel, ca el era cel mai aproape de biroul sefului.
Asa ca isi lua inima in dinti, intra la seful lor in birou, si ii spuse despre problema. Seful lor statu, il asculta, dupa care ii spuse politicos sa iasa afara. Si atat!!! Nu tu explicatie, nu raspuns, nimic!
Costinel iesi, se aseza la biroul lui, si nu intelegea de ce s-a suparat seful lor si de ce l-a dat afara. Ca pana acum fusese un om calm, cu care te puteai intelege si cu care piuteai vorbi. Dintr-o data parca era alt om, parca nu mai te cunostea, asa se purta. Dar nestind ce se intampla Costinel lasa discutia in urma si se apuca de lucru.
Trecu ziua, incet si obositoare, si veni seara. Costinel pleca acasa, simtindu-se din ce in ce mai urmarit si mai  pasat de cele intamplate, dar incerca sa nu le bage in seama. Dormi cam agitat si a doua zi reveni la serviciu.
La serviciu, surpriza: dupa ce trecu de poarte se trezi cu doi indivizi imbracati cam ciudat in fata care il comunicara pe un ton sec ca nu mai lucreaza la ei, ca a fost concediat si sa le predea ce avea de la serviciu si sa plec. Socat, Costinel nu intelegea ce s-a petrecut, de ce se intampla, pana cand unul dintre cei doi ii spuse:
- Pai bine tovarase, sa depui dumneata reclamatie la adresa departamentului IT ? Asa ceva nu se face!!!

Securitate cibernetica la sat

Niculae a lu' Ochiosu era cel mai mandru din sat de cand primaru' il numise sef peste securitatea cibernetica la primarie. Nu prea intelegea el ce inseamna asta, dar daca Domn' Primar il numise inseamna ca era ceva important. Primise si cateva chei care inca nu stia de unde sunt, primise si o hartie cu cum arata primarie (de parca el nu stia, ca se juca de cand era mic pe acolo) si ii tinuse Domn' Primar si un discurs!!ce mai, toate erau fain frumoase.
Asa ca in prima zi de lucru ca sef peste securitatea cibernetica se trezi devreme, dadu la vaci, la oi, ma rog, la toate animalele, dupa care se imbraca de serviciu. Isi puse itarii ai noi, nepurtati, isi lua camesa cea noua, pe care o lua numai la biserica, si peste isi lua bunda aia buna, cu modele. Se incalta in cizme si pleca catre primarie.
Ajuns la primarie se uita el la ceasu' din turn si vazu ca e abia 6 jumate si ca nu venise nimeni. Pana si Costel a lu' Tandala care era de caraula dormea dus, ca se auzea sforaitul de afara. Dadu el sa intre, dar usa era incuiata, asa ca scoase teancul de chei date de Domn' Primar si incepu sa le incerce. Pana la urma gasi una care se potrivea, descuie usa si intra. Si nici una nici doua se pomeni cu o bunda in cap, si trantit la podea. Era Costel, care se trezise si a crezut ca intra hotii.
- Costele, io sunt ma, io Niculae! Da-te di pe mine, ca ma sufoci !
Costel il lasa in pace si ii lua bunda din cap.
- Ce ai ma Niculae, nu ai somn ? Iar de dadu Tanta afara din casa ca bausi mult la birt ?
- Nu Costele, am venit la serviciu maaa, ca asa mi-a zis Domn' Primar, ca de dloua zile imi dadu servici cilea. Si daca terminai treburili pe acasa, ca dracu sa fac, venii acilea!
- Ce iti dadu ma Domn' Primar sa faci ? Ca pe acilea nu veni nimeni, nu prea ie multa lumea.
- Ma Costele, ma facu sef peste securitatea cibernetica!raspunse Nicolae dupa ce se uita peste ce ii scrisese primarul pe un petec de hartie .
- Ai ma ?Ce zisesi ca te facu ?
- Sef peste securitatea ciberbetica ma! Ce esti boland si nu mai auzi ?
Costel se scarpina dupe ceafa, se uitat la Niculae cum statea mandru nevoie mare in fata lui, si cu un oftat prelung se aseza iar pe lavita unde dormise si inainte.
- Apai asteapta-l pe Domn' Primar si vorbeste cu el.
Nicolae incepu sa se plimbe prin primarie, doar-doar si-o da seama ce trebuie sa faca acolo. Intra prin camera priamrului, intra prin camera de caraula, intra si la baie, si gata. Se terminase primaria, ca nu mai erau alte camere. Gasi un scaun si se aseza si el, sa-l astepte pe Domn' Primar.
Dupa vreo 2 ore, timp in care plecase si Costel, mai trecusera si altii pi la primarie, ajunse si Domn' Primar cu sareta.
- Ce ie cu tine aicea mai Niculae?
- Pai Domn' Primar, nu asa imi ziserati ? ca ma facurati sef din ala si sa vin acilea. Numai ca nu stiu ce dracu trebuie sa fac, nu am gasit scris nimic nicaierea.
- Niculae, tu trebuie sa ai grija sa nu fure nimeni ce scrie in calculatoare. Ce este in calculatoare sa ramana colo. Asta a serviciul tau, ai inteles ? Si sa ai mare grija ca e foarte important.Si pleca Domn' Primar.
Niculaie ramase pe treptele primariei incercand sa inteleaga ce ii zisese Domn' Primar. Cine dracu ar fi vrut sa fure ceva din calculatoarele din primarie ? Care calculatoare erau unul singur, si ala vechi. si nu facea cu el   decat adunari, scaderi, inmultiti si impartiti. Il folosea Nicu a lu' Cocos cand calcula impozitele, si atat. In rest statea plin de praf prin sertar.
Si Niculae ramase de atunci in Primarie, si pazi cu sfintenie sertarul unde era calculatorul. Primarii se schimbau, mai mureau, mai veneau altii, numai Niculae era acolo la post. Si nimeni nu s-a mai atins vreodata de acel calculator!!

Buba de greseala de computer

Vasile era taran, dar de cand facuse liceul la oras considera ca scapase de apasarea acestui nume. Nu mai vroia sa se intoarca in satul unde se nascuse si facuse scoala generala, mai ales ca acum deja era gata-gata sa primeasca o slujba buna. Pentru ca ii placuse sa invete luase note bune si facuse si el o  facultate unde a invatat sa lucreze pe calculator. Incet-incet a invatat programare, a invatat sa fie cel mai bun, si o data cu asta au venit si slujbele mai bine platite, cu bani mai multi. Statea si mult la serviciu, e drept, dar cum nu avea pe nimeni in viata lui, nici nu se grabea sa ajunga acasa. Uneori il prindea si 12 noaptea lucrand, si venea paznicul cladirii peste el, ca nu stia ce se intampla de este lumina.
Dupa cateva slujbe bune acum lucra la o firma destul de mare, unde facea ce ii place: lucra cu calculatoru, facea programe, le repare, intr-un cuvant cam ceea ce invatata se vreo 15 ani incoace. Numai ca il sunasera de la o alta firma, mai mare, si i-au zis ca il vor la ei, sa lucreze pentru ei. Ii dadeau si bani mai multi si putea si sa lucreze de acasa doua zile pe saptamana. Nu ca asta l-ar fi incantat, dar cum vroia sa plece de unde era acum a zis da si si-a anuntat seful ca pleaca. Si atunci a inceput calvarul !!!
Mai intai l-au trimis la o colega de la resurse umane , care dupa ce l-a tinut la usa 1 ora, l-a primit si s-a uitat cu acreala la el, intinzandu-i o coala de hartie, scrisa la calculator. Vasile se uita la coala, se uita la colega lui, se uita iar la coala si intreba :
- Ce fac cu asta ?
Colega, rupandu-se de la ce activitate importanta facea (manca un mar) ii raspunse cu un imens sictir:
- Te duci la toti  cei scrisi acolo sa iti semneze, dupa care in ultima zi vii cu ea la mine. Si mai repejor, ca nu am mult timp.
Vasile lua hartia, se uita pe ea, si cand vazu ca sunt 18 semnaturi de luat si ca cei 18 sunt imprastiati prin tot orasul (acum afla si el cate sedii are firma)  si il lua durerea de cap. Dar iesi pe usa si se duse la birou lui. Acolo incepu sa se organizeze, si cum avea si el, ca tot omul, ceva poze si filme facute prin vacante pe calculatorul de la serviciu si a zis sa nu le lase acolo, ca nu vroia sa le piarda. Asa ca a cumparat niste discuri si a scris pe ele tot ce avea el prin calculator, de la poze pana la melodiile pe care le sculta in timp ce lucra. Le-a luat frumos, le-a bagat in geanta, si a inceput sa umble dupa semnaturi. I se parea sa nu va termina in veci de umblat, dar cu doua zile inainte sa plece la noua slujba a predat caculatorul si dupa aia s-a dus sa ii semneze el intitulat director de securitate cibernetica. Nu auzise in viata lui de persoana in cauza, dar daca trebuie, trebuie!
A mers la biroul lui si acolo fu primit de un domn, cam la un metru jumatate si cam ciudat. Vasile dupa primele 5 minute a zis ca respectivul e bolnav de ceva epilepsie, de boala copiilor, ceva, ca prea era nervos, se agita, dadea din maini, si alte manifestari ca astea. Vasile mai vazuse asemenea comportament numai cand murise Codin a lu' BunaZiua din sat de la el, de facuse si spume . Dar isi zise in sinea lui ca "daca trebuie, trebuie!"
- Nu va semnez!! Nu va semnez si gata!!
Vasile, usor blocat, il intreba pe individ:
- Dar din ce cauza?  Ce am facut?
- Ati incercat sa sustrageti informatii potential confidentiale , in vederea unei posibile viitoare utilizari in scopuri frauduloase!
Lui Vasile ii iesisera ochii din cap cand a a auzit, mai ales ca nu a inteles decat fraudulos. Restul propozitiei ze pierduse undeva in aer.
- Nu va suparati, ce am facut ? Ca nu am inteles nimic!
- Ati copiat informatii pentru a le utiliza ulterior! Ati incercat sa faceti ilegalitati! Asta e incident de securitate!
Cand auzi Vasile de securitate isi aduse aminte de ce ii povestea tatal lui cand era copil si incepu sa ii fie frica. Ce facuse nu isi dadea seama, dar dupa cum o spunea domnul respectiv parea sa fie ceva serios si rau. Dar mai facu o incercare, ca macar sa stie si el ce a facut:
- Nu va suparati, dar tot nu inteleg!
- Ce nu intelegi domnule? Ai scris niste cd-uri si nu aveai voie! Nu ai voie sa faci asta! E interzis sa faci asta! e ilegal sa faci asta!
Vasile isi trase un scaun si se aseza, fara sa mai zica nimic. Isi aducea aminte de cd-urile alea, dar nu crezuse ca e ilegal sa le scrie. Ca doar erau poze cu el, cu vacantele lui, si tot asa. Si vroia si el sa ii ramana, sa aiba amintiri.
- Acum ce trebuie sa fac? Cum se poate rezolva?
Domnul se uita la el de parca era ultimul muritor de foame:
- Eu voi convoca o comisie, unde se vor analiza cd-urile. Vom analiza in detaliu cee ce este scris pe ele, precum si fapta dumneavoastra. Vom avea reprezentanti din partea tuturor departamentelor, precum si eu. Vom analiza totul cu mare antentie si cu mare raspundere.  Acum la revedere!
Vasile, baiat cu bun simt, mai facu o incercare de impacare:
- Stiti, eu sunt in ultimele zile, mai am doar semnatura dvs de luat, nu se poate urgenta procesul ? Sa rezolvam astazi sau maine, sa nu avem probleme.
In acel moment domnul director de securitate isi iesi din minti:
- Dumneata nu intelegi ca ai facut o foarte mare greseala si ca esti pasibili sa fii concediat?
Vasile iesi incet din camera, incercand sa ineteleaga cum poate fi concediat daca el deja era in ultimele doua zile. Dar cum problema era mai presus de el se duse in biroul pe care il ocupase, isi lua  ce mai avea de luat, si pleca incet catre casa. Si pe drum se gandea: uite cum am ajuns eu infractor! Ce o sa zica tata ?

Pensiunea unchiului Tom

Pe la finalul lui ianuarie Ionica s-a gandit ca nu ar strica sa mearga si ei cateva zile la munte, poate undeva unde a' mica sa incerce sa schieze. Asa ca intr-o seara cand ajunsese si Viorica acasa i-a spus ca merg la munte si sa-si faca cerere de concediu pentru vinerea urmatoare.Dupa ce au stabilit sa mearga la Azuga s-au dus in grup organizat sa ii spuna Marioarei, care era in plina actiune de explodare a camerei cu jucarii. Cand a auzit ca merg la munte si mai si schiaza Marioara a sarit in sus de bucurie, pentru ca oricum ii placea la munte  indiferent de anotimp. Asa ca totul fiind stabilit Ionica a inceput sa caute cazare undeva cat mai aproape de partie, sa mearga pe jos.

Dupa o zi de cautari a gasit o pensiune care din poze parea frumoasa, avea camere cu pat mare sa poata dormi toti trei si in plus era si cam la zece minute de partie. Asa ca a facut o rezervare, a confirmat-o, cu toate ca a ramas un pic surprins ca persoana de la capatul celalalt ii cerea avans la cazare trimis prin mandat postal. Daca pana si Ionica facea transfer bancar nu reusea sa inteleaga de ce cineva de la o pensiune nu avea cont sa ii trimita banii. Dar a zis ca poate nu vrea omul sa stie toata lumea cati bani are.

In vinerea cu pricina s-au trezit de dimineata, poate prea de dimineata pentru ca Marioara nu a avut somn si la 5 dimineata incepuse deja sa ii intrebe cand pleaca. Drept urmare s-au suit in masina cu bagaje si spre 6 dimineata au plecat spre munte in chiotele Marioarei. Dupa vreo 2 ore jumatate si cateva opriri (pentru cafea, pentru pipi, pentru apa ) au ajuns la Azuga, unde ningea ca in povesti. S-au lasat ghidati de gps si au ajuns aproape de partie drept in fata pensiuni. Cand s-au dat jos prima impresie a fost ca nu este chiar ca in poze, dar au zis ca cine stie, poate se inseala asa, pe dinafara. Ionica a intrat sa il caute pe proprietar si dupa 2 minute iese un nenea cam ciudat : parea o combinatie nereusita intre Zana Maseluta, Nea Marin si Moromete. Numai ca undeva se gresise la amestecul celor trei, pentru ca nenea in cauza avea niste apucaturi cam ciudate, unde mai pui ca si mergea de parca facea balet. 

I-a condus la parter, la o camera, cu scuzele de rigoare ca inca nu e curat facut, pentru ca ora de sosire era prea devreme. Ionica deja stia ca este posibil sa ajunga inainte sa fie camera eliberata asa ca nu a zis nimic. Numai ca a imediat cum au intrat i-a lovit mirosul de tigara, desi peste tot erau anunturi ca nu e voie sa fumezi in camere. Au zis ca poate oa gresit cineva si din cauza asta mirosea. Numai ca intrand in baie - Ionica avea un fix sa verifice mereu naia - mirosul de tigara era si mai dureros. Acolo sigur se tinuse claca de fumat, ca parca era o bodega de doi lei. Ca sa nu mai vorbim de zona dusului, care parea desprinsa din filme cu inchisori americane. 

Au zis ca asa e, sa lase bagajul si sa mearga la partie, sa intre Marioara pe schiuri. In drum spre partie Ionica se uita la Vasilica si si-a dat seama ca nu ii place pensiunea si astepta sa inceapa discutia despre camera. Pana la partie a fost liniste, singura care se auzea era Marioara, care parca luase ceva pastile de fericire!!numai ca ajunsi acolo Vasilica a rabufnit:

-Ionica, mie nu-mi place pensiunea aia!! arata ca o puscarie si miroase ca naiba in ea.

Ionica tacu, ca doar el o gasise si o alesese, asa ca nu avea ce sa zica. Vasilica avea dreptate, arata total aiurea si mirosul de tigara era foare puternic. Avea o presimtire ca nu vor face multi purici acolo, dar nu a zis nimic. 

Au inchiriat echipamentul pentru Marioara, au asteptat sa vine instructorul de schi si taceau amandoi. Dupa vreo ora a ajuns si instructorul (recomandat de nenea nereusit de la pensiune( dar care de data asta s-a dovedit o persoana ok. A preluat-o pe Marioara si a inceput sa ii explice despre schiuri, despre cum sa le monteze, si cate si mai cate , ca sa stie fata ce face pe schiuri. 

Ionica si Vasilica s-au retras intr-o parte, sa ii lase numai pe ei doi, dar permanent cu ochii pe junioara!! ca la cati nebuni is pe lume asta Ionica era mereu atent la Marioara. Intre timp Vasilica a inceput sa il toace:

- Ionica, cauta altca cazare!! ca eu in camera aia nu mai stau!! miroase a mortaciune si nu pot sa dorm acolo. Asa ca sa faci bine sa cauti alta camera, in alta parte.

- Pai bine mai Vasilico, udne sa gasesc io cazare azi, cand toti vin la munte!! tu nu vezi ce aglomeratie ie pe acilea, de zici ca s-au mutat toti in Azuga!!

- Nu ma intereseaza, eu acolo nu mai stau!!

Plin de speranta Ionica s-a scos telefonul sa incerce sa sune pe la diverse numere de la mai salvase si el, pentru momente ca asta. Numai ca raspunsul peste tot era acelasi: nu mai avem camere sau avem numai camere de o persoana. Dupa vreo 5-6 telefoane la care  nu a gasit nimic Ionica se gandea cu disperare ce o sa faca, ca se termina ora de schiat, Marioara deja era obosita si trebuiau sa se intoarca la pensiunea ne-dorita de toti. 

Dupa ce au recuperat-o pe Marioara, care acum era terminata de oboseala au decis sa manance la restaurantul de peste rau, la Nu-ma-uita. Arata bine, era la parterul hotelului cu acelasi nume si parea fi foarte ok. Cu chiu cu vai au ajuns acolo, mare parte din cauza Marioarei care abia se mai misca. Au intrat , s-au asezat, numai a sosit chlenerita si le-a spus ca inca nu servesc pranzul, pentru ca abia la 12 jumate se servea. chestia asta a venit ca o palarie peste nervii deja adunati, asa ca drumul inapoi la pensiunea vestita deja devenise un chin. Numai gandul ca ajungeau inapoi la camera afumata si era de ajuns sa ii umple de nervi.

Ajunsi acolo au intrat intai la restaurant (avea si restaurant la subsol, cu vedere spre munte) unde la fel de rau mirosea . S-au asezat la o masa, si cine crezi ca soseste cu meniurile? nimeni altul decat Zanul Maseluta, care acum avea un sacou de chelner pe el. Le-a lasat niste meniuri de unde au ales cu greu cate o ciorba si un fel doi, plus o sticla de apa pentru Marioara, care nu maiputea de sete! si de foame!!

Au mancat cu greu, ca ii stresa mirosul de togara, si au mers in camera alocata sa incerce sa doarma un pic, in special pentru Marioara care incepuse sa se prelinga pe jos de oboseala. S-au bagat in pijamale si s-au asezat in pat, udne au avut parte de surpriza finala !! Patul scartaia si avea 3 saltele una peste alta, si era moale de parca era facut din aer. Se simtea orice miscare facute, asa ca Ionica si-a dat seama ca o sa aiba parte de 2 ore de nemiscare, sa nu o trezeasca pe Marioara. Care Marioara in 5 minute deja sforaia si Vasilica dadea si ea semne ca e pe adormire.

Dupa vreo 2 ore de foiala, de agitatie, de somn asa si asa, de tuse din partea Marioarei s-au trezit cu un singur gand: sa caute alta cazare, pentru ca nu se vedeau dormind peste noapte in camera aia.

- Marioara, mergem la hotelu' ala de  langa partie? Ca parea mai bun decat nenorocirea asta de pensiunea.

-Ionica, suna la ei sa vezi daca au camere, ca eu aicea nu mai stau!! sa stiu ca plec inapoi acasa dar aicea nu mai pot. 

- Bine Vasilico, ii sun acuma sa vedem daca au locuri libere.

Puse Ionica mana pe telefon, suna la Nu-ma-uita si cu bucurie afla ca mai au cateva camere. A rezervat una si s-a intorc spre fete:

- Gata, plecam de aici!!hai sa impachetam si voi mergeti la partie iar eu il anunt pe nenea ca plecam.

Au strans totul si fetele au plecat spre partie iar Ionica s-a dus spre Zan sa ii spuna ca pleaca, incercand sa ii dea seama cum sa ii spuna ca pleaca. Asa ca a zis ca cel mai bine e sa ii spuna ca au gasit niste prieteni si ca se muta unde stau ei. Il gasi pe Specimen la restaurant, unde mai erau niste nefericiti care mancau. Isi facu Ionica o fata mai de parere de rau, poate doar-doar ii da vestea mai usor. Isi spuse poezia cum ca pleca, ca stau cu niste amici buni, si nu intelegea de ce Specimenul radea la el. Ionica ii spunea ca pleaca, deci el pierdea niste clienti si banii aferenti si Specimenu' continua sa rada!1 avea un ranjet ciudat pe fata, de parca nu intelegea se se intampla. Ionica ii mai spuse o data (se gadea ca pe langa celelalte calitati este si tare de urechi) iar el radea. Il intreba Ionica cat costa deranjul pentru jumate de zi, ii achita suma in cauza, dupa care pleca socat de faptul ca nenea tot radea. 

Iesi din pensiune, lua bagajele din camera si le duse la masina, dupa care se sui in masina si pleca incet-incet catre Nu-ma-uita, gandindu-se la cum e viata: oare daca ai bani te tampesti, sau daca esti tampit faci bani ? 

Recompensa muncii

Niculaie  era un om important acum, ca ajunsese sef de echipa la serviciu. Nu ca nu merita, doar muncise peste 10 ani sa ajunga aici, sa ajunga si el pe o pozitie unde lasa munca pentru altii. Deja stia tot ce era de stiut la serviciu si acum ca ajunsese sef era hotarat sa fie corect cu totii, ca asa fusese si fostul lui sef cu el. Fusese cel mai corect om din cate cunoscuse Niculaie, si ii parea rau si acum ca nu mai era seful lui. Dar asta e viata, ce sa ii faca daca nu fusese atent la traversare.
Niculaie era inca la serviciu  si statea la biroul lui semnand cateva acte care ii fusesera lasate pe birou. Nu era sigur de ce trebuie sa le semneze, dar daca Domnul Director i-a spus ca trebuie sa le semneze, ca este in responsabilitatea lui, atunci le semnase fara sa comenteze.
Dupa ce a semnat tot teancul de acte a inchis mapa in care erau si s-a lasat pe spate in scaunul lui cel nou, uitandu-se de jur-imprejurul camerei care acum era biroul lui. Nu era foarte mare, dar avea o masa, scaunul in care statea, plus doua dulapuri cu cheie, in care sa iti tina actele si dosarele. In rest mai avea si doua scaune in fata biroului lui, unde sa stea oamenii cand veneau la el. Si incepusera sa vina la el cu intrebari si probleme inca de dimineata, iar el incercase sa le faca la toti dreptate si sa plece multumiti de acolo.
Niculaie se uita la ceas si isi dadu seama ca este ora 4, asa ca trebia sa plece acasa. Incuie biroul si pleca incet catre casa, salutandu-i pe cei de la poarta, care acum ii spuneau "Domnu'Sef"!!! Si se simtea tare bine cand ii auzea, pentru ca toata viata isi dorise asta.
Azi asa, maine asa, au trecut incet zilele si Niculaie a implinit primul an ca sef de echipa. Avusese multe probleme dar se straduise sa le rezolve pe toate, sa fie bine pentru toti si sa nu plece nimeni suparat sau nemultumit de la el.  Si toata lumea era chiar multumita de munca lui, mai ales Domnul Director. domnul Director care ii dadea in fiecare zi la semnat o multime de hartii, de acte, de diverse hartiute, ca uneori ii trebuiau si cateva ore se le termine. Aproape niciodata nu le citea, doar le semna, ca era sigur ca sunt necesare in intreprindere si ca fara ele munca nu ar fi mers cum trebuie.
Dupa ce a implinit un an , in una din zile cand venea la serviciu, a gasit in fata usii doi domni imbracati la costum, foarte politicosi, care s-au recomandat ca fiind ca la politia economica. L-au rugat sa ii insoteasca si a apucat sa vada cum iau tot ce tinea el in cele doua dulapuri si pun in niste cutii. Au ajuns la politie, a fost invitat la fel de politicos intr-o camera unde dupa 5 minute au venit si cei doi care il adusesera cu masina. La fel de politicosi i-au spus ca este acuzat de furt, ca de un an fura fara oprire din intreprindere si ca vor sa stie unde este tot ce a furat. I-au pus in fata un teanc de hartii in care scria ca furase cam cat trebuia sa construiasca doua blocuri, de la ciment si pana la becuri  de lumina.
Niculaie a stat, s-a uitat pe hartiile alea si nu mai intelegea nimic. El nu furase nici macar un bold in viata lui, dar atatea materiale si lucruri. Si nu reusea sa inteleaga ce se intampla si de ce este el la politie, de ce ii spun cei doi ca o sa stea multi ani la inchisoare, si cate si mai cate de care il acuzau.
La un moment dat hartia de deasupra s-a miscat si a vazut ca sub ea erau multe din hartiile pe care le semnase de-a lungul anului, cum ii spusese Domnul Director. Si dintr-o data a inteles: el semnase si Domnul Director primise ce scria in hartii. Si si-a zis in sinea lui: "Ce bine am facut ca am semnat! ca acum ar fi fost Domnul Director la politie in locul meu!". 

Gimnastica in parc

Ionica era fericit de cand se mutase langa parc, pentru ca era mai racoare si mai liniste si avea si unde sa mearga cu Vasilica cand vroia afara. In ultimul timp primaria adusese si multe aparate de joaca pentru copii, cu topogane, cu leagane, cu balansoare, cu tot ce au nevoie copii sa se joace si sa le placa. Acum cand o lua pe Vasilica de la gradinita ajungeau acasa, mancau si ieseau in parc la joaca!! si stateau cam o ora sa se joaca Vasilica, sa alerge si sa vorbeasca cu copii!!
Acum ca era si iulie, mijlocul verii cand era cald de nu mai stiai unde sa te ascunzi, deschisesera si o terasa in parc, unde gaseai de la sucuri si limonada pana la bere. Nu vindeau coniac sau alte tarii si asta era bine, ca nu veneau toti drojdierii de prin zona, care la 6 dimineata erau cu paharul in fata.
Asa ca in ziua cu pricina Ionica a mers si a luat-o pe Vasilica de la gradinit, si impreuna au mers acasa sa serveasca masa, cu primisiunea ca ies afara. Dupa vreo 45 de minute si 2 litri de apa bauti au terminat de mancat, s-au umbracat lejer si au iesit in parc.
Ajunsi in parc Ionica o lasa pe Vasilica sa intre pe locul de joaca, cam de marimea unui teren de fotbal , plin de topogane, de leagane si de alte feluri de jucarii, numai bune sa consume energia copilei. Ca asta nu reusea sa intelegea Ionica: dupa o zi de gradinita Vasilica era ca noua, cu bateriile la maxim!!
Lasand-o sa se joace Ionica se duse undeva spre marginea locului, unde era mai umbra si de unde o putea vedea, chiar daca se catara pe scari si cine stie unde. Ce facusera bun la locurile de joaca era ca nu aveau decat o intrare, si copii nu avea cum sa iasa fara sa il vezi.
Gandindu-se ca dupa ce pleaca de acolo or sa treaca sa isi ia si el o bere rece, Ionica incepu sa se uite prin jur, doar-doar o vedea si el ceva nou prin parc. si vazu ca undeva la vreo 50 de metri de locul de joaca se amenajase un loc cu aparate sportive, cum vazuse prin alte parcuri , numai ca deja era plin de oameni. Dupa cum vedea el asa, de la distanta, erau numai adulti, si deja incepea sa se gandeasca ce sa ii zica Vasilicai daca vrea sa mearga acolo, ca avea o placere sa se joace la apratele alea.
Dupa vreo jumate'de ora il striga Vasilica:
- Tatiiiiii, hai la aparatele de colo, ca vreau acolo!!!!
Plin de regrete ca trebuie sa plece de la umbra Ionica o lua incet spre iesirea din locul de joaca, unde Vasilica deja ajunsese plina de nerabdare.
-Hai tati mai repede, ca se ocupa toate!!
Iesi Ionica cu Vasilica de mana si au luat-o incet spre aparatele de gimnastica. Pe masura ce se apropia de ele Ionica incepea sa vada ce fel de aparate erau, si mai ales vedea mai bine aglomeratia de acolo. Ca era aglomeratie mare, dar nu asta era socul!! Socul era ca cel putin jumate' din cei de acolo erau peste 65-70 de ani, imbracati ca la mare. Sau mai bine zis dezbracati ca la mare.
Barbatii erau toti, fara deosebire, in chiloti de sport, cu diferenta ca in sus fie aveau maieu, fie erau la bustul gol. Iar femeile erau mai toate in costum de baie sau in costum de gimnastica. Si toti erau agitati pe langa aparatele celea, se miscau pe ele, se chinuiau sa faca exercitii, de parca era Daciada!!
Ionica se simtea un pic in plus acolo, ca el era in pantaloni pana la genunchi si tricou, plus adidasi, pe cand ceilalti erau mai mult dezbracati. Intelegea el ca e bine sa faci sport, ca e sanatos, dar de ce trebuie sa te despuiezi ca sa o faci ? Si mai ales de ce trebuie sa dai textila jos in public?
Cum statea el si se uita , jumate' jenat si jumate' socat simti ca Vasilica il trage de mana. uitandu-se spre ea vazu ca ii arata spre iarba de dincolo de gard, ramasa si ea muta. Cand se uita mai bine Ionica nu-i veni s acreada: dincolo de gard erau intinse cearsafuri, exact ca la mare, unde erau vreo 10 femei trecute de 60 de ani, care faceau plaja!! dar fara sutien!!
Ionica statu si se uita pret de vreo 2 minute, fara sa poata scoate un cuvant, dupa care il trezi Vasilica din soc:
- Tati, ce bine ca m-ai adus si pe mine la nudisti !!

Serviciu' bun

De cateva zile Viorel se considera un om  realizat in viata, desi inca nu reusise sa isi faca o familie sau sa aiba un copil. Dar dupa ani lungi de studii, de facultate, de masterat si practica, ca si dupa cateva slujbe mai micute in sfarsit daduse si el lovitura. Reusise sa se angajeze la una din marile firme din Bucuresti, o firma americana, unde deja avea peste 300 de colegi numai in Romania. Acum incepea sa o inteleaga pe mama lui, o femeie care toata viata ei nu plecase mai departe de satul in care se nascuse cand ii spunea: "invata Viorele, mama, sa ajungi si tu cineva!". Si Viorel, o ascultase, ca un baiat silitor, si invatase. La scoala luase numai premiul intai, la liceu fusese primul din clasa iar la facultate a avut mereu bursa de merit.

Dupa facultate Viorel a hotarat sa faca si masteratul, pentru ca trebuia sa invete pana la capat, sa o faca mandra pe mama lui, care in continuare ii spunea sa invete.

Uite asa, dupa implinirea varstei de 24 de ani Viorel terminase cu scolile, avea un munte de diplome, avea doua specializari si incepu sa isi caute slujba. La inceput schimba cateva care nu prea i se potriveau, dar pentru ca avea nevoie de bani le-a acceptat cate una pe rand, stiind ca undeva in viitor va gasi slujba perfecta. Intre timp a reusit sa acumuleze ceva experienta, sa invete sa nu mai fie asa de timid si sa se apropie de colegi.

Dupa aproximativ 3 ani si sute de cv-uri trimise la diverse firme a fost sunat de aceasta firma mare si chemat la un interviu. Viorel si-a cumparat un costum din ultimii bani pe care ii avea, astfel incat sa se prezinte bine la interviu si in ziua cu pricina, cu multe emotii, s-a dus la intalnire. A ajuns cu bine pentru ca mai facuse drumul cu doua zile inainte, pentru ca nu vroia sa se incurce si sa nu ajunga la timp, si cel mai rau, sa greseasca adresa.

Ajuns la sediul lor a fost rugat sa astepte pana va fi chemat si a fost invitat sa astepte in holul firmei. Cat a stat sa astepte s-a uitat la cat de frumoasa era cladirea pe inauntru, cat de bine aratau oamenii care se plimbau pe acolo si mai ales ce liniste era. Intr-un final a sosit o domnisoara tanara, care i-a urat bun venit si l-a rugat sa vina cu ea, pentru interviu. Si asa au trecut 4 interviuri, la finalul carora a fost anuntat ca va primi oferta, urmand sa discute daca doreste sa se angajeze. In cele din urma a acceptat oferta si era plin de mandrie si de bucurie ca a ajuns sa lucreze la una dintre cele mai mari firme din lume.

A inceput treaba incet-incet, se ducea cu bucurie la noul serviciu si facea tot ce putea sa fie primul si acolo, pentru ca asa era obisnuit. Avea si perioade mai grele, pentru ca o data la 3 luni se muncea mai mult si statea la birou la pana noaptea tarziu, dar cum era singur si nu avea cine sa il astepte acasa nu era o prblema. Muncea cu drag si isi dorea sa fie remarcat si cine stie, poate ajungea si el sef, mai ales ca asta era unul din marile lui visuri. 

Dupa aproximativ 3 ani de munca sustinuta l-au chemat intr-o zi la o sedinta si i s-a comunicat ca urmeaza sa fie avansat , sa il faca un fel de sef peste 4 oameni, pentru ca era unul dintre cei vechi in firma si era si foarte constiincios. Cand a iesit de la sedinta ii venea sa sara in sus de bucurie, chiar daca il anuntasera ca nu ii dau si ceva bani in plus la salariu, pentru ca e criza. Pentru el conta ca urmeaza sa fie sef, si or sa vina si banii candva in viitor. 

Asa a ajuns sa conduca 4 oameni, si sa lucreze si mai mult, sa stea aproape in fiecare zi la birou pana pe la 8 seara, dar ii facea placere sa lucreze, pentru ca simtea ca traieste. In continuare era singur, nu il astepta nimeni acasa, parintii lui erau in acelasi sat din Moldova, asa ca avea libertate totala sa lucreze. 

Au mai trecut 4 ani , nestiind cand, si a fost iar invitat la o sedinta unde a aflat ca il promoveaza iar pentru merite si pentru experienta acumulata. Din nou a simtit ca prinde aripi si ca nimic nu e imposibil , mai ales ca acum urma sa fie sef peste 15 oameni. Mai multi oameni, mai multe responsabilitati, mai mult de lucru! Dar Viorel simtea ca este un fel de erou pentru ceilalti. Asa ca incepu sa munceasca in noul post de sef , dirija oamenii, facea reguli, rezolva probleme si se simtea bine. Pleca numai dupa ora 9 seara acasa, unde cand ajungea apuca sa faca un dus , poate si manca ceva si se culca frant , astfel ca a doua zi sa fie gata de munca. 

Anii au trecut, Viorel a ramas tot sef si a muncit din ce in ce mai mult. Ca statea in fiecare zi pana la 9 seara deja era ceva normal, dar in plus din 3 in 3 luni pleca numai dupa 2 noaptea. Salariul ii ramasese cam la fel,primise mici prime, dar nimic important. Norocul lui era ca parintii ii trimiteau in fiecare saptamana pachet cu alimente, legume si cele necesare, asa ca avea ce manca, pentru ca din salariu platea chiria, platea lumina, drumul la serviciu si ii ramanea si lui sa isi ia un suc din cand in cand. 

Uite asa Viorel a ajuns la 40 de ani, muncind cu drag in firma mare, si gandindu-se in fiecare zi cate are facut. nici nu ajungea bine acasa ca deschidea calculatorul si mai muncea cam 2 ore, sa termine diverse treburi , care nu sufereau amanare. 

Aniversarea de 40 de ani a venit si a trecut cu Viorel stand la masa in bucatarie cu o bere in fata.Aniversase singur, ca si in ultimii 10 ani, pentru ziua lui sosise intr-o zi de marti, cand era la serviciu. In plus fiind nascut pe3 1 Mai nu avea timp sa sarbatoreasca, pentru sa era una dintre cele mai importante zile la serviciu, cand trebuiau sa termine toate hartiile, sa termine toata treaba pana la 3 noaptea, sau ar fi avut numai probleme. Asa ca de obicei dupa ziua lui isi lua si el o bere si serba singur, acasa. Bineinteles ca avea calculatorul deschis, sa mai rezolve cateva probleme de la serviciu, ca se adunasera multe si nu prea mai avea timp. 

An dupa an timpul a trecut, Viorel a mai avansat de inca 2 ori si acum avea 50 de oameni pe care ii conducea in firma unde lucra. Avea cum o mare experienta, conducea multi oameni, era intrebat care este parerea lui si era fericit. Avea 62 de ani si simtea ca este implinit, ca dusese o viata plina: nu era casatorit, nu avea copii, nu isi cumparase casa sau masina, parintii nu mai traiau si el nu reusise sa ajunga la inmormantare si acasa ajungea doar sa se schimbe. De prieteni nu poate fi vorba, pentru ca nu avea timp de pierdut cu asa ceva, cand era atat de muncit la serviciu.

Numai ca in ziua cand implini 63 de ani, si se pregatea de depuna actele de pensionare simti o durere brusca in piept, in dreptul inimii. Realiza ca face un infact si ca este posibil sa moara. Si inainte de a inchide ochii pentru totdeauna ultimul lui gand a fost: "Ce bine este sa fii corporatist!! ". 

Ozn-ul

Inca era noapte cand Gheorghe iesi afara din casa sa inceapa treburile. Ca animalele nu stateau dupa somnul lui, si asa se si invatase de cand fusese in armata: la 4 jumate era in picioare, dadea cu apa rece pe fata si se apuca de treburi.
Merse prima data la vaca si ii puse in iesle un brat de fan, sa aiba ce manca pana se lumineaza. Nu mai stia ce sa faca cu vaca asta, ca de cand o dusese la monta manca ca disperata. Ii dadea si fan, si coceni, si iarba, si tot nu parea sa se sature. Merse dupa aia la porci si le dadu o galeata de boabe, ca astia erau multi. Dupa ce le dadu si porcilor isi zise ca e momentul sa o trezeasca si pe Leana, ca se facuse 5 jumate. Se intoarse sa plece spre casa si ramase traznit: pe dealu' de langa scoala era o dracovenie cu multe lumini, de ziceai ca e discoteca lu' Codin a lu' Bunaziua. Se uita Gheorghe inca o data, isi dete palaria pe spate si se scarpina pe frunte, dupa care iesi din curte sa se duca la vecinu' Gigi. Asta era mai scolit, ca facuse si profesionala la seral, si poate stia el ce e dracovenia aia.
- Gigi, te trezisi ma?
- Ce e Gheorghe, nu ai somn de umbli pe ulita?
- Ma Gigi, vazusi dracovenia de langa scoala? Aia cu lumini multe?
Gigi se intoarse catre ce ii arata Gheorghe ai ramase si el cam tacut.
- Ma, io nu am mai vazut din astia! Si stii ca sunt scolit pi la Severin!!
Amandoi se uitau catre dracovenie uimiti si nu stiau ce sa creada.
- Mai Gigi, hai la sefu' de post sa vedem el ce zice. Ca mie mi-e cam frica ....
Plecara amandoi spre Politie, unde Nicu era deja ajuns si stia de dracovenie. Nici nu se putea altfel, ca ajunsese Baba Floarea inaintea lor. Si daca Baba Floarea stia, apai atunci sigur se aflase si la Craiova, ca era mai rau ca aia de la radio. Numai ca acum era cam prima data cand o vedeau pe Baba Floarea tacuta si nu vorbea. Pesemne se speriase !
- Nicule, ce-i dracia aia? Ca zici ca e comedie ca la balci!
- Gigi, sa ma bati daca stiu ce naiba e! Nu vazui in viata mea asa ceva! Si unde mai pui ca e si langa americanii aia de tot vin pe la noi!
- Sa stii ca ie iextraterestii din aia de dadura la televizor!! zise Gigi.
- Auzi, Nicule, sa nu fie tot de la ei, ca astia nu prea sunt normali! Au multe dracii din astia!
Si stateau cu totii in fata postului de politie si se uita la dracovenie, cand, dintr-p data, se stinsera luminile de pe ea. Atunci Nicu isi facu curaj si zise:
- Io ma duc acolo, ca trebuie sa vad ce ie asta! Si daca nu io, care sunt legea aici, atunci cine?
Intra in post, isi lua centura cu tocul de la pistol si bulanu' si incepu sa mearga spre scoala. Mai de rusine mai de nevoie plecare dupa el si Gigi si Gheorghe. Baba Floarea disparuse de mult, mormaind rugaciuni in barba.
Cei trei mai vazura cate un vecin curios, dar nu mai vru nimeni sa vina cu ei. De, le era frica!asa ca cei trei ajunsera aproape de dracovenie. Si ramasera muti cand vazura 3 aratari cam verzui care se invarteau in jurul ei. Dupa cum mergeau pareau cam nervosi si agitati, scoateau niste sunete care semanau cu latratul si tot aratau spre dracovenie.
Uitandu-se Nicu mai atent (de, el era organul de lege) vazu ca dracovenia era cam inclinata, de ziceai ca avea pana. Apropiindu-se si mai mult vazu ca din 3 picioare mai avea numai 2. Nicu se uita, se apropie de dracovenie si vazu ca aratarile nu il bagau in seama. Asa ca incepu sa se uite pe unde trebuia sa mai fie si al treilea picior, poate doar-doar le putea ajuta pe alea 3, ca acum parca erau babele din sat la hora! asa se agitau. Dand roata dracoveniei Nicu gasi o panza de bonfaier si niste urme de caruta, care duceau la casa lu' Marin Tiganu din Capu' Satului. Pleca dupa urme si ii vazu pe puradeii lu' Marin cum carau piciorul dracoveniei in caruciorul de butelii. Si se intoarse la Gigi si la Gheorghe:
- Ma da' prosti si iextraterestii astia! le furarara tiganii picioru' de la dracovenie si il duc la fier vechi!!!!!!

La patinoar

Ionica era un om fericit. Avea casa, masina si o familie frumoasa, deci se poate spune ca avea ce ii trebuie unui om sa fie fericit. Si Ionica asa era, un om fericit, linistit, numai ca un pic cam obosit. Oboseala se datora faptului ca avea un serviciu care il obliga sa alerge prin tara cu masina. Nu ca lui i-ar fi placut foarte tare, dar nu avea ce face, pentru ca in Romania nu avea alta solutie: trenurile mergeau incet, autobuze sau autocare nu erau foarte multe, asa ca singura optiune ramanea masina. Asta era cauza pentru care facea foarte multi kilometrii .
Astfel, dupa o saptamana cand fusese plecat prin tara Ionica era acasa, in weekend, si statea cu familia. Afara era cam frig, asa ca nu stiau ce o sa faca, sa treaca timpul. Cum Viorica, cea mica, vroia de mult la patinoar , Ionica o intreba:
- Viorica, fata tatii, vrei sa mergem la patinoar? Sa te dai pe gheata, sa te distrezi, poate si mancam acolo....
- Da tatii, vreau!!! Hai sa mergem, hai sa mergem, hai, hai!! Te rooooog!
- Viorico, daca am zis ca mergem, mergem. Hai sa ne imbracam.
Ionica o striga si pe sotia lui, Marioara, care era la bucatarie, bea cafea:
- Marioara, scoate tu haine pentru asta mica, sa mergem cu ea la patinoar. Ca stii ca vrea, si intri tu cu ea, ca daca intru eu raman aia fara gheata.
- Bine Ionica, acum le scot, si mergem.
Marioara se duse , scoase hainele pentru Viorica si le aduse, dupa care pleca sa se imbrace si ea cu haine de iesit afara. Ionica se apuca si imbraca copilul, dupa care se duse si el si se imbraca. Dupa ce au fost gata au iesit si au mers la masina. Au plecat ei si dupa vreo 20 de minute (era destul de departe patinoarul) au ajuns, au umblat cam 15 minute prin parcare sa gaseasca loc, si au parcat. El si Marioara au lasat hainele in masina, si toti trei au intrat in Mall - asa e acum, modern, patinoarul sa fie in Mall, nu oricunde si oricum.
Ajunsi la patinoar Ionica lasa fetele pe o banca si se duse sa dea banii: pentru intrare Vasilica, pentru patine Vasilica, pentru intrare Marioara, pentru patine Marioara, pentru foca si cate si mai cate. Pana la foca nu i s-a parut nimic anormal. Numai ca atunci cand a dat 35 de lei pentru o oratanie de plastic, de care sa se tina copila cand da din picioare atunci patineaza , a inceput sa se se intrebe ce costa asa de mult. Pana la urma a pleca de la casa cu 85 de lei dati si a primit in schimb un bon mic-micut sa ridice patinele.
S-a dus sa ridice patinele (doua perechi, sa nu uitam) plus foca. Cel de acolo i-a dat patinele , dar foca trebuia luata exact cand intrape patinoar. Marioara si VIorica s-au incaltat, i-au lasat ce haine erau de lasat, el a devenit brusc cuier, dupa care a luat si foca. Si fetele, impreuna cu foca vestita, au intrat pe patinoar. Incet-incet pe patinoar parca se daduse adunarea la miting, pentru ca desi la inceput nu parea aglomerat, dupa 5 minute erau peste o suta de oameni care incercau sa patineze.
Ionica se aseza si el intr-un colt, cu hainele pe el, si incerca sa se uite la Vasilica daca se misca si ea pe patinoar, daca ii place, daca patineaza si cate si mai cate. Dar nu prea reusea, ca erau prea multi oameni in fata lui, care nu se stie ce faceau acolo, dar aglomerau locul. Si Ionica nu intelegea de ce toata lumea trebuie sa stea numai in fata lui, de parca erau vorbiti sa nu il lase sa isi vada fetele pe gheata. Dupa vreo alte 15 minute  a inteles ce se intampla: in fata lui, la cele 3 mese care erau aruncate acolo, avea loc o petrecere de zi de nastere, a vreunui copil. Incepusera alti copii sa vina, sa incerce sa se joace, sa bea un suc, sa mance o aluna, dar era cam greu, la ce aglomeratie era.
Cum statea Ionica si se uita mai in gol, mai pe patinoar, simte o bataie pe umar. Cand se intoarce o vede pe Marioara cu Vasilica de mana, iesite de pe patinoar.
- Ce e cu voi, ce cautati aici afara? Gheata e acolo!!
- Nu mai stam, mai Ionica, ca nu ne place deloc.
- Da'ce are de nu va place ? Ce oti vrea  in plus?
- Ionica, nu ne place ca nu este elegant. E prea multi tarani si nesimtiti, care nu se uita cand mergi pe acolo.
Ionica se uita la ea, se uita la patinoar, si la final se uita la ceas. Facu un calcul si isi dadu seama ca pentru 25 de minte de patinoar platise 85 de lei, basca ca se chinuise cu foca de plastic. Si trase o concluzie:
- Marioara, costa al dracului de mult sa te distrezi !!

Peretele ud si prostia umana

                Asa cum deja stiti sunt locatar  de bloc, si asta vine cu un intre set de elemente de placere si de intamplari neprevazute. Neprevazute dar amuzante, pentru ca daca nu vedem partea amuzanta din viata avem mari sanse sa o luam razna.

                Undeva prin august in 2012 , o zi cu caldura de nu stiam de mine si aerul conditionat din masina abia facea fata, ma intorceam de prin tara – nici nu mai stiu unde fusesem plecat. Dar ma tinea in viata gandul la cutia de bere rece din frigider, una bucata Guinness (irlandeza, cu azot, spuma maxim 2 cm, etc). Care se bea extra rece, pentru doritori!

                Ajung acasa , la fel ca de obicei parchez masina si ma duc in casa. Unde lasasem aerul conditionat programat sa porneasca si sa faca racoare pentru cand ajunge plimbaretul (adica eu). Intru, las rucsacul cu laptoapa si ma  bucur de aerul rece si puternic. Care poate da si anumite afectiuni de nas/gat/urechi, dar cine mai se uita? Dupa ca iau in freza primele adieri ma deplasez la frigider, scot Berea si o torn cu grija in halba. Dupa ce ajunge in totalitate in halba o duc la gura si incep sa o savurez!! Asa scrie si la carte, sa o bei rece si sa o bei incet!

                Si se intampla iar!!! Ca v-am mai spus ca ma mai deranjase cineva cand ma bucuram de o bere, ca gresise usa. Numi ca de data asta batea la usa destul de insistent, ceea ce m-a facut sa ma duc sa deschid. Las naibii uitatul prin gaurica numita vizor si deschid direct. In usa erau doua doamne, ambele in capot si cam ciufulite. Nestiind cine sunt respectivele le las sa se pronunte primele, poate reusesc sa aflu si eu despre ce este vorba in propozitie.Una dintre ele ma interogheaza, cam brutal as zice eu:

          - Aveti peretele ud in bucatarie ?

Total siderat o intreb cine este .

          - Sunt vecina de la etajul 4.

          - Ma bucur ! ii raspund, si  inchid calm usa. Ca pana la urma  daca vrea sa vorbeasca  trebuie sa stie macar sa salute.

Cum cele doua precupete reiau ciocanitul in usa, mai iau o gura de bere (Reeeceeee!) si deschid iar. Aceeasi tanti – ii lipseau moatele din par – imi arunca:

          - Cum va permiteti sa imi inchideti usa ?

        - Uite asa!! Ii raspund si inchid iar usa. Calm, fara sa ma enervez. Deja incepusem sa ma distrez cu situatia creata. Oricum, pana la urma trebuiam sa spuna si ce vroiau.  Dar intre timp de ce sa nu ne distram ?

Situatia se repeta, adica bataile in usa se repeta. Ma gandeam deja ce va mai spune matracuca de data asta, ca sigur era spumanta si cu chef de cearta. Si cu halba in mana (Receeeee!!!) deschid iar usa. Cele doua la datorie, numai ca una (aia de tacuse pana acum) avea un zambet pe sub mustata (nu radeti, avea una asa, mai subtire) iar cealalta daduse in foc. In acelasi timp sunt pefect sigur ca eu unul aveam un zambet “ la misto” pe fata, ca doar ma cunosc.

Tacuta (hai ca le-am si botezat) preia initiativa si pronunta primele cuvinte:

         - Buna seara. Sunt vecina de la 6 (sotia gresitorului de usi ) si avem o probleme cu o inundatie.

Cand am vazut ca se poate si cu frumosul, procedez si eu similar.

         - Buna seara. Daca imi spuneti unde aveti inundatie si de cand incerc sa va ajut. Dar din cate am vazut la mine e uscat prin casa. 

        - La noi doua (si arata si spre Galagioasa) este ud peretele din bucatarie, pe partea dinspre baie. La vecina de la 4 e ud, la etajul 5 nu e ud, iar la mine este iar ud. La dvs este cumva ud peretele?

         - Haideti sa ne uitam impreun, sa fim siguri! Fac eu pe galatul.

Intra cele doua capoate , nu se descalta de sosoni (hai sa le iert, ca nu pot fi absurd) si incep sa se uite, sa dea roata, sa arunce priviri, etc. Dupa vreo 5 minute de uitat la perete (incepusem sa vad stelute deja ca am peretele alb, si daca te uiti prea mult nu e bine) Galagioasa se intoarce si ma interpeleaza: 

         - Da’ la baie aveti ud ?

         - Haideti sa vedeti, le raspund, decis sa terminam cu circul cu udatura si sa ma intorc la Berea (care nu mai era asa de Rece!).

Ajungem la baie, le las pe cele doua sa se uite, se uita, se uita, si se uita. Si dupa inca 5 minute ma decid ca de ajuns e destul si la poftesc in bucatarie, ca era mai aproape de usa de la intrare pe unde ma pregateam sa le fac vant. La uit in ochii lor cu speranta ca voi vedea vreo urma de concluzie dar nimic!!

         - Deci v-ati convins ca nu e ud?

        - Cred ca ati dat drumul la caldura sa se usuce, lanseaza Galagioasa acuzatia. Ca daca la vecina de la 6 e ud iar aici nu e ud, inseamna ca de aici curge. Asa ca spuneti unde e fisura in conducta, de unde curge?

Deja nervos (Berea mea era calda acum ) le spun amundorura: 

        - Am fost de acord sa va uitati, sa vedeti daca peretele e ud . Ati vrut in baie sa vedeti daca e ud acolo, v-am lasat. Acum ca ma luati la treo-pazeste deja e prea mult.

       - Da’de ce va enervati asa de usor? Inseamna ca am dreptate!!! Trambiteaza triumfatoare Galagioasa, apropiindu-se periculos de mult de a face cunostinta cu usa (la modul neplacut).

Decis sa inchid procedura le rog sa iasa, si sa revina cand au chef sa discute frumos si fara sa acuze aiurea oamenii. Le deschid usa si cu o fata mai de killer le informez ca  ar fi indicat sa plece. Uitandu-se la mine ca la felu’ 28 cele doua pornesc spre usa, pentru a se extrage dincolo de ea. Cand ajung amundoua dincolo de cadrul usii inchid incet usa, dar nu suficient de repede sa nu aud concluzia- de la Tacuta catre Galagioasa:

        - Marie, eu ti-am  mai zis tie ca esti proasta cand vorbesti!!

Usa gresita

 

                Ca tot romanul modern locuiesc si eu la bloc, undeva prin Bucuresti, in mirifica noastra tara. Blocul este de prin 1983, model de tip rusesc (sau asa mi s-a spus), cu 8 etaje, 6 apartamente pe etaj si – asta e cel mai bun lucru – cu doua lifturi. Ca ai doua lifturi poate fi un stres mare cand stai in apartamentul vecin lor, dar in rest este un avantaj. Ca nu e asa de aglomerat.

                Acestea fiind zise va mai spun ca lifturile merg pana la etajul 7, iar de la 7 la 8 se merge pe scari. Ca asa au gandit constructorii modelul de blocuri, astfel incar sa faci un pic de sport daca stai la etajul 8. Numai ca ce nu au gandit ei in constructia blocului a fost ca acesta va fi locuit de romani. Care romani sunt o specie aparte, cu maaari  probleme de orientare.

                Astea fiind zise sa trecem la subiect, cum ar spune cineva. Acum vreo 5  luni ma intorc dintr-o delegatie de prin tara si va dati seama ca dupa 1000 de kilometri facuti pe drumurile noastre eram cam obosit. Cam obosit, cam nervos ca am dat numai de tampiti de drum, si doritor sa ajung acasa si sa sar la un dus. Incet-incetisor ajung si acasa (cad oar am facut 3 ore jumate’ de la Sibiu pana la Bucuresti si o ora si ceva de la intrare in Bucuresti pana acasa), parchez masina si intru in bloc. Urc intr-un lift, ajung acasa, intru si las fericit rucsacul intr-un colt, urmand sa incep sa incerc sa ma relaxez. Era numai bine ca  si kinderul era la bunici la distractie in vacanta, asa ca aveam casa numai pentru mine, sa dau drumul la racoare pe AC (aici v-am zis-o, nu?) si sa fie bine.

                Cum eram la mine acasa (propitate personala) si zicala zice ca “omul in casa lui pune izmenele in cui” ma las intr-o tinuta mai lejera, luand si alte activitati in considerare: scot o bere din frigider, dau drumul la apa sa vina mai calda, si trec pe modul relaxare.

                Asteptand eu sa se adune ceva apa in cada (sau sa vina mai repede apa calda) ma uitam la televizor in doru’lelii, cand surpriza: se misca clanta de la usa de parca cineva vrea sa intre. Stiind ca cine vrea sa intre are cheie nu imi fac probleme si nu bag in seama miscare. In fond am o  usa astfel facuta si montata incat ai nevoie de pickamer sa o dai jos.

                Mai iau o gura de bere, mai arunc un ochi la te-veu si ma mai relaxez un pic, ca tare bine era. Numa’ ca se repeta incercarea (neautorizata, de altfel) de a intra pe usa si in casa. Determinat sa aflu cine are tupeu imi ridic chintalul (aveam peste, dar sunt modest) si imi arunc un ochi pe vizor – il stiti, gaurica din usa, cam la 1 metru’ jumate. Numai ca de cand au montat in scara blocului temporizatoare la lumina de scara…..ori te uiti repede pe vizor, ori vezi lumini si umbre , ca se stinge becul si ramane aprins unul mai departe, de se vede totul ca in spectacolele de magie proasta. Cum de data asta se stinsese vad o umbra ca se apropie iar de usa, si incearca iar sa intre.

                Avand in vedere ca nu aveam tinuta necesara sa deschid usa ma duc si imi pun niste shorti , ca sa nu fac impresie prea urata. Dupa ce imi acopar parte din goliciune ma propulsez iar catre usa (incepusem sa ies din starea de relaxare si sa intru in aia de enervare) si dau sa descui usa. Si sa vezi minune, asta incerca si cine era pe dinafara!! numai ca nu merge, ceea ce e absolut normal. Dat fiind ca asa cum v-am spus aveam un chintal si ceva si ma impresionez mai greu rotesc cheia in usa si o deschid. Si vad in dreptul usii un omulet la 1 metru si vreo 60 , la aproximativ 80 de kilograme, si care nu parea sa fie cineva cunoscut. Cum nevasta-mea nu era sigur si nici vreun alt membru al familiei ii arunc o privire de elefant si arunc si intrebarea:

-                           -  Cu ce va ajut ?

Personajul se uita la mine, se uita la usa liftului, se mai uita o data la mine si tace. Si tace! Si tace! Si eu ma enervam, cam invers proportional cu tacerea lui. Pai ma deranjase de pe scaun! ma deranjase de la bere! ma deranjase de la aerul conditionat! Nu era normal sa ma enervez? Asa ca mai intreb o data, dar mai cu atitudine:

-                          -  Zi domn’le ce vrei ?

Elful se da in spate jumate’ de metru se uita iar la mine (ajunsesem la punctul de fierbere) si se apropie de intrrupatorul de lumina. Zic in sinea mea “na ca se face lumina in afacere” si astept sa manevreze butonul. Dupa ce aprinde becul si se face zi descopar ca personajul era vecinul de la un etaj de mai jos.

Recunoscandu-ma si el ( desi daca eu ma duc la o usa cam stiu la cine sa ma astept dincolo de ea) imi arunca o privire patrunzatoare si imi adreseaza primele cuvinte, reusind in acelasi timp sa imi provoace si o semi-coma acoolica:

-                          - Iarta-ma vecine, am gresit usa !!!!

Cu duba in parcare

Vasilica era un om fericit de cand isi luase o duba de transport. Facuse un efort, sa o cumpere, sa incerce si el sa castige un ban in plus cu ceva transport. Prima dilema a lui a fost sa cumpere una de transport marfa sau de persoane, ca din ce vazuse el mergeau la fel amandoua. Si pana la urma luase una de persoane, era de 18 locuri ( ca de, avea carnet pentru ea de cand umblase cu Carmen de la Primarie), o inmatriculase si acum se gandea ce sa faca sa castige bani.
Ca sa mearga gandirea bine a cumparat de la chiosc cateva beri, ca era asa de cald afara, si a iesit in fata blocului sa fie si umbra si ceva aer.
Scoate berile de la rece, isi ia un scaun si coboara in fata blocului sa inceapa procesul de gandire. Il gaseste acolo pe Nicu, vecinul de la trei, care avea si el o duba, dar de marfa. Si isi zise ca e bine, poate afla si el ceva nou si invata. Pune scaunul, se aseaza langa Nicu, si ii da si o bere.
- Ce bine ma Vasilica, ca imi era o pofta de bere!! pe caldura asta merge la fix!
- Nicule, ce bine ca esti aici! mi-am luat o duba si sa-mi zici si mie ca sa fac sa gasesc ceva clienti!
- Pai mai Vasilica, asta e mai greu, ca ai nevoi de promovare si de marketing!
Vasilica se blocheaza- ce vrea sa zica Nicu cu promovare si marketing ? Ca el nu vroia decat sa transporte ceva oameni.
- Nicule, nu vreau sa fac promovare, vreau sa scot un ban in plus.
- Vasilica, asculta la mine: fara promovare nu faci nimic. Si ar trebui sa faci si ceva materiale publicitare, si un curs de sales.
- Ma Nicule, tu ai inebunit? Despre ce vorbesti ?
- Vasilica, eu am duba de 3 ani, si dupa ce am cumparat-o asta am facut primul lucru. M-am dus la un curs de specialitate, am invatat sa caut clientii si sa ma promovez. M-am dus la curs , si sa stii ca a fost bine. Am invatat multe lucruri noi acolo si asta ar trebui sa faci si tu.
- Nicule, si unde ai fost ma?
- Pai am cautat pe baza unui algoritm , cu criteriile bine stabilite. La final am facut un short list cu 3 firme, si din cele 3 am ales unde am facut cursul. M-am inscris la curs, am invatat procedurile de gasit clientii, am invatat procedurile de ofertare si contractare si la final am primit diploma recunoscuta international.
Vasilica era nauc deja. E nu vroia altceva decat sa gaseasca ceva transporturi, sa castige bani din soferie, sa o duca si el mai bine. Si acum Nicu ii spune ca mai este nevoie de cursuri, invatat, si cate si mai cate.
- Nicule, si dupa curs cum a fost?
- Pai dupa curs mi-am facut materiale, am trimis oferte, am trimis propuneri de afaceri, si am asteptat! Mi-am facut un site web, adresa de mail si am colantat masina. Si am asteptat.
- Asa, si cum a mers dupa toate astea? Cati bani ai scos din transportul asta?
- Pai inca sunt in recuperarea investitie, pentru ca mi se amortizeaza in 3 ani tot ce am platit. Dupa amortizarea o sa incep sa fiu pe profit.
Vasilica chiar ca nu mai intelegea nimic acum. Nicu vorbea despre niste lucruri de care nu auzise in viata lui, dar sa le faca si sa se ocupe de el. Se decise sa il intrebe pe Nicu daca merita sa se chinuie sa mearga mai departe:
- Nicule, si merita ma sa ma chinui sa fac transport?
- Vasilica, nu stiu daca merita, dar inveti multe. Eu deja simt ca am contribuit la dezvoltarea societatii noastre si ca sunt un membru de vaza al ei.
Vasilica bea ultimele guri de bere, isi ia scaunul si se uita in gol:
- Mare lucru societatea asta!

Tribul din spatele blocului

Undeva la inceputul lunii august anul trecut ies, asa cum se obisnuieste seara, cu kinderul in parc. Cum e cel mai apropiat ne ducem iarasi in parcul din spatele blocului, cel stapanit de Jane si Tarzan. Ajungem noi si vedem ca e destul de putin aglomerat, drept urmare decidem sa campam acolo pentru ceva timp.
Ca de obicei eu ma postez rezemat de un stalp al leaganelor si junioara incepe sa se joace: in leagan, sub leagan, pe scari, sub scari, pe topogan si tot asa. Normal ca eu, fiind langa stalpul leaganelor eram si un fel de stalp de agatat- aveam bluza junioarei, gentuta cu jucarii ( fara de care nu putem iesi afara) , basca geanta cu sticla de apa, servetele, si tot asa.
Stateam eu si ma uitam ca lipseau copii din parc si nu stiam ce se intampla. De obicei dupa 7 seara, cand e mai ok temperatura, e plin de copii si e o agitatie imensa.
Dupa aproximativ 30 de minute ( si vreo 2 litri de apa bauti si dati deja afara) incepusem sa ma gandesc sa poate e vreun eveniment, vreo sarbatoare, de e asa de liber si de liniste. Mai bine nu ma gandeam la astea ca se sparge linistea in mii de tandari si brusc se umple locul cu oameni, copii, in general cu persoane.
Ma uite in jur un pic socat, ca sa tin contact vizual cu junioara, ca in agitatia asta nu se stie ce si cum se mai misca cupilu' si nu dau de ea. Dar ea era linistita intr-un colt si se juca. Linistit in privinta ei decid sa ma uit si sa analizez ce se intampla.
Cu uimire descopar ca a aterizat un trib in parcul in care eram. Un trib format din aproximativ 20 de agitati, de de varste variate- copii, adulti, babe, si nu numai- si cred vroiau sa invadeze parcul! sau sa declare razboi civilizatiei!
Aveau un element comun: erau toti despuiati, sau aproape despuiati! unul era in slip, unul era in bermude, copii erau unii in fundul gol! Dar senzatia erau femeile ( sa zicem femeile) care erau in diverse costumatii menite sa le puna in valoare cu ce le-a inzestrat natura. Una era intr-un costum de baie mulat( si ce mulat era) care ii arata formele ideala. Pentru un moment am crezut ca au sosit ingerasii , dar dupa un an de fast-food!!! Avea cam 90 de kile, imptrastiate pe 1 metru si vreo jumate si era senzatie ! Crea vant cand se misca!
Cum ma uitam eu si admiram ( in secret, de) se misca divina si apare din spatele ei copilul ei ( nu credeam ca are, de fapt eram speriat ca a mancat copilul) . Avea o fata dupa chipul si asemanare ei , desi sigur avea si ceva caracteristici de la tata, care tata inca nu aparuse. Era junioara la 14-15 ani, blonda, parul lung si avea si ea stagiul de un an de fast-food!
Discret ma uit unde imi este copilul, ca sa nu intre pe mana canibalilor de mai sus, ca era pericol maaare! Si in momentul ala ma panichez , pentru ca nu vedeam unde este. Ma aduc la verticalitatea totala, activez ochii de vultur si incep sa scanez dupa ea! Si in locul unde stiam ca este era umbra, si aveam campul vizual inchis. Nedumerit, nestiind ca a intrat soarele in nori dau sa ma misc! si il vad pe Dansul! sotul Dansei de mai sus si spaima fast-food-ului!! S brusc inteleg de ce nu mai este nici un fast-food in zona, de ce nu gasesc si eu un covrig, si nu numai.
Dansul era un exemplar unic pe acest pamant! si sunt modest in ce spun. Dupa umila mea evaluare avea 2 metri lejer, si avea repartizate cam 200 de kile. Si eu sunt un om destul de implinit, dar nenea ma depasea. Era un fel de stalp al comunitatii ( pe bune, eraun fel de pilon de pod) care sustinea muuuulte, si uitandu-ma la el am descoperit un adevar dureros: din cauza lor este foamete in anumite locuri din lume.
Lasandu-i pe cei 3 deoparte imi trimit privirea de vultur sa scaneze si restul tribului, pentru ca sigur cei trei erau sefii de trib, ca m-am gandit ca ierarhia s-a facut dupa gabarit. Zic asta ca ceilalti pareau adusi din Somalia, sau din regiunile din Kenya unde nu e mancare. Adunati faceau cat cei trei, si erau multi.
Brusc, simt un curent de aer si se aude tunetul. Ma uit pe cer si era senin, dar senin de nu vedeai pic de nor. Numai ca nu era tunet, deschisese Monumentul gura:
- Vasilico, mi-e foame ! Da ceva de mancare, ca nu mai pot.
Vasilica sard repede si se baga mana intr-o sacosa, scoate o paine si pleaca spre Idolu' femeilor. Ajunge in dreptul lui, ii da painea (mi se parea cam ciudat sa mance Monumentul numai paine) dar trecem peste asta, si revine spre sacosa. Monumentul apuca painea, o despica in doua pe lungime si baga mana in buzunar- avea niste bermude cam cat o panza de catarg! si scoate din el o bucata de carnat. Cred ca ar fi mancat jumate de regiment din bucata de carnat, ca sa nu mai zic de paine. Ia Monumentul carnatul, il pune intre cele doua bucati de paine, face un sandvis ( am citat) si incepe sa manance. Si musca de vreo 15 ori si gata!! nu mai e nimic din painea cu carnati. Se intoarce catre Silvida si tuna iar:
- Ceva de baut nu dai , ca doar nu ai baut totul!
Vasilica isi propulseaza iar mana in sacosa ( sac, era de fapt supermarket ascuns) si scoate o sticla de doi litrii de bere. Navigeaza pana la Monument , ii da sticla , si asteapta langa el. Monumentul pune sticla la gura si incepe sa bea! si bea! si bea! si bea! Si brusc Vasilica ii pocneste una in mana:
- Mai lasa porcule si pentru altii! Si ii smulge sticla din mana, o duce la gura si suge ultima jumate' de litru.
Nefericitul se uita la ea, inghite berea ramansa pe teava, si tuna :
- Esti mai rau ca fie-ta, amandoua ma lasati fara bere!
Incercand sa mi dau seama ce vrea sa zica intorc capul catre fata celor doi si capat o durere de gat: fatuca, ca era o fatuca ca ani, tocmai daduse gata a doua cutie de bere! si se pregatea de a treia! si deja daduse gata o cutie de gogosi!
Vazand ca mini-monumenta familiei manca si bea fara ea Vasilica se duce catre ea, creaza o carare prin parc si ii arde una dupa ceafa de ar fi mutat jumate de casa! Face fatuca un salt de voie, de nevoie, si scapa cutia de bere din mana, lucru care declanseaza un suvoi de cuvinte din partea silfidei:
- Ce faci proasto, pierzi berea, mamaliga ce esti! Tu nu stii ca u mai avem bere, ca bea tactu ca spartu! Du-te si lasa berea, ca nush ce-ti fac!
Lasa fata capul in jos, si pleaca incet catre un bloc din spate, si urca incet scarile. Raman in urma ei cei doi " mititei", care momentan taceau. La fel taceau si restul membrilor din trib, palmasii simplii, care nici nu mancau nici nu beau.
Dandu-mi seama ca gata distractia imi iau kinderul si plecam incet catre casa, ca deja trebuia sa ne retragem. Si o aud pe junioara:
- Tati, nenea ala mare a mancat prea mult? ca imi tinea umbra!!

La drum prin tara

Astazi va scriu din frumosul oras Braila, unde ajuns cu treburi. Am mai fost aici, nu este cine stie ce oras, dar drumul pana aici ...aici e alta poveste
Am ales varianta A2-Drajna-Slobozia-Braila pe motiv ca este mai liber si se ajunge mai ok. Din punctul de vedere al libertatii am facut bine, deoarece nu am intalnit mai mult de 20 de masini. Dar din punctul de vedere al drumului.... este ceva de speriat.
Drumul asta a fost anul trecut in reparatii, asfaltari, decopertari, si alte operatii similare. Prin urmare te astepti sa fie bun, drept, fara diferente de nivel!!!
Mare greseala ! Pe alocuri este asa, dar per total parca esti in carusel! Degeaba este el nivelat daca e sus-jos, sus-jos!!! Parca te duci peste 7 vai si 7 dealuri!!mai mai!!!
Si stau si ma intreb cu ce au facut asfaltarea? Cu lopatica de nisip? Cu grebla fara dinti?

Bravoooo!!

Loc de parcare

Asa cum stiti in Romania, in special in Bucuresti, este foarte greu sa parchezi masina. Uneori este imposibil sa gsesti loc de parcare unde ai treaba, drept urmare mergi si la 500 m lejer. Alteori este incredibil de greu sa gasesti loc de parcare in zona unde locuiesti (in fata blocului, langa bloc, etc). Si lista ar putea continua la nesfarsit.

La inceputul anului reusesc sa iau un loc de parcare de la primaria de sector si de atunci parchez pe acel loc. Uneori se mai intampla sa fie si ocupat de cineva, desi exista semnalizare ca sunt locuri de resedinta. 

Astfel intr-o seara imi iau kinderul de la gradinita si venim acasa. Ajung la parcare si gasesc o masina pe locul in cauza. Ma dau jos, ma uit la masina, ma duc la parbriz si gasesc o hartie cu numar de telefon - un lucru foarte civilizat, pe care si eu il practic. 

Ma sui inapoi in masina (de, frig pe afara) formez numarul si raspunde o tanti.  Fara sa apelez la limbaj urat o anunt ca mi-a ocupat locul si ca o rog sa vina sa mute masina. Imi spune ca nu este ea cu masina, ci sotul, drept urmare o rog sa il sune sa coboare la masina. Si raspunsul ma blocheaza:

- Dar unde sunteti ??

- Doamna, sunt in spatele masinii dvs.

- Nu asta intreb.....pe ce strada sunteti ?

Moment la care ma deblochez si o intreb care este legatura cu problema despre care discutam ? Care poate fi legatura faptului ca masina lor este pe locul meu de parcare cu unde sunt eu ??? Din moment ce ii spun ca sunt in spatele masinii ei ...vrea sa il verifice pe sotz?vrea sa ma foloseasca pe post de Ernest la "ochiul din umbra"?
- Conteaza, imi raspunde ea, ca poate nu e locul dvs!
So......ii spun unde sunt (desi nu avea sens) si o rog din nou sa il trimita pe sotz sa mute masina. Imi inchide telefonul (@!#$!@#$@#$#@!$!#@)!! respir adanc si astept, ca asa face un om "cilivizat".
Dupa aproximativ 15 minute (si inca un telefon de la mine catre ea) vine cineva catre masina respectiva ( 1,50 si 45 de kile imbracat) si , un pic nervos, ma intreaba daca e locul meu.
- Da, e locul meu, vreau sa mutati masina, bla-bla-bla!!!
- Da Domnle, ca pe acilea toti are locuri de parcare! imi da replica personajul.
- Pai dvs nu aveti ? incerc eu sa aflu .
- Am si eu, dar este mai incolo si am zis sa nu merg atat pe jos !!!!

Si ma lasa siderat , se urca in masina si muta masina 4 (patru) locuri langa, unde era locul lui.

Jane si Tarzan in parc

               Ieri am iesit cu junioara familiei, de 4 ani si jumatate, in parcul din spatele blocului. Parc frumos,renovat de primarie, dotat cu leagane, cu balansoar, cu topogan si multealtele. Printre “ multe altele” sunt si cateva mese cu scaune, din cimentcurat, de faci hernie daca vrei sa misti o masa cu cativa centimetrii intr-oparte (sa nu mai vorbim de miscat pana in fata unei banci). Cu toate acesteaparcul este  frumusel ca ai unde iesi cucopilul.

                Asa cum am inceput iesim noi inparcul cu pricina si cand ajungem acolo incep sa imi pun problema ca am gresitadresa – fie am calatori instantaneu in mijlocul unui miting, fie am ajuns intarg. Pentru ca erau cam 100 de persoane in parc, copii si adulti. Si cumjunioara nu vroia sa mergem in alta parte ne strecuram si noi usor, usor, eaincepe sa se joace si eu ma asez intr-un colt de unde puteam sa o vad.

                Stateam eu si ma uitam la copiicum se joaca, ma uitam sa era coada la balansoar, cooada la topogan, coada laleagane si tot asa de aveam senzatia sa sunt in supermarket. Si dintr-o data seaude :

-         Alexandroooo, da-te dracului jos ca vin latine!!!!!

Pe langa faptul ca la  urechea de pe partea dreapta a ramas cu auzuldiminuat imi adun curajul si ma uit sa vad cine se simte Tarzan in la oras. Sidescopar ca de fapt e o Jane, dar ce Jane!!! O Jane cam de 2 metri inaltime siundeva la 100 kilograme, cu un fizic impresionant, de nu prea aveai curajul sao intrebi de ce face vocalize. Imbracata intr-un trening albastru care vazusesi zile mai bune se uita catre un grup de copii si am banuit ca unul dintrecopii este si impricinata Alexandra. Ceea ce asa era, ca apare o fetita cucapul plecat si cand ajunge langa Jane numai ce incepe amazoana sa o scuture sisa o certe de mama focului. Dupa ce se termina ii arde si o scatoalca la fund,de a avut copilul damaraj ca masina.

Vazand ca avem specimene interesante incep sa ma uit discret spre grupuldin care facea parte Jane autohtona. Si imi da seama ca de fapt nu e singura sica e inconjurata de un adevarat trib. Nu era numai ea amazoana, erau si dintriburi africane, si din Amazonia, de peste tot pe unde civilizatia nu a ajunsinca.Fiecare avea cate un reprezentant acolo, dar imparteau un singur obicei:suptul berii din aceeasi sticla de plastic (popularul PET) !! Stiu ca era caldafara (iulie, 35 spre 37 de grade, soare, etc) dar de ce nu luasera si nistepahare de plastic?

Mai stau, ma mai uit, si vad la coltul blocului ca apare o creatura sublima.Cam 1 metru jumate (vazut de la distanta ) si maxim 50 de kile, si inca nu stiu daca venea sau plutea adus de vant. Ajunge la noi, isi monteaza un zambet pe 16mm (mai mare ca fata lui) si se apropie de Jane. O ia de gat prin invaluire, se catara pe ea si o pupa libidinos.

-  Ce faci ma idiotule, nu vezi ca mananc? Il pocneste verbal amazoana, articulandu-i si un cot discret .

La asa primire sublima creatura se supara, face o fata ( ca Geoana canda pierdut alegerile)  si o loveste verbal pe amazoana :

-         Ce ai fa, iar esti nefu ?

Dupa schimbul asta de replici extrem de inteligente stateam si ma gandeam cum de ii lasa Dumnezeu pe oamenii astia sa se impuieze, si nu o data!!! Ci  de mai multe ori!!

Asa imi explic de ce omul este singurul animal/mamifer care face sex de placere, pentru ca in lumea animala este nevoie de continuitatea speciei, de rezistenta, etc. La om....uitandu-ma la ce rezulta, e clar ca nu functioneaza asta!!

Spor la ce vreti voi!!

Cuvant de deschidere

Salut

Obsservand, dupa aproximativ 10 ani de stat in Bucuresti, ca aici este cea mai mare aglomerare urbana de tarani am zis ca este interesant de postat intamplari cu si despre tarani. Dar nu orice fel de tarani, ci unii moderni, cu BMW sau Mertan si 3 camere la bloc.

Nu voi da nume(nu ca le-as sti) dar nu vreau sa se supere cineva. Vreau doar sa fac o colectie de povesti despre lumea moderna din Bucuresti.