Serviciu' bun

De cateva zile Viorel se considera un om  realizat in viata, desi inca nu reusise sa isi faca o familie sau sa aiba un copil. Dar dupa ani lungi de studii, de facultate, de masterat si practica, ca si dupa cateva slujbe mai micute in sfarsit daduse si el lovitura. Reusise sa se angajeze la una din marile firme din Bucuresti, o firma americana, unde deja avea peste 300 de colegi numai in Romania. Acum incepea sa o inteleaga pe mama lui, o femeie care toata viata ei nu plecase mai departe de satul in care se nascuse cand ii spunea: "invata Viorele, mama, sa ajungi si tu cineva!". Si Viorel, o ascultase, ca un baiat silitor, si invatase. La scoala luase numai premiul intai, la liceu fusese primul din clasa iar la facultate a avut mereu bursa de merit.

Dupa facultate Viorel a hotarat sa faca si masteratul, pentru ca trebuia sa invete pana la capat, sa o faca mandra pe mama lui, care in continuare ii spunea sa invete.

Uite asa, dupa implinirea varstei de 24 de ani Viorel terminase cu scolile, avea un munte de diplome, avea doua specializari si incepu sa isi caute slujba. La inceput schimba cateva care nu prea i se potriveau, dar pentru ca avea nevoie de bani le-a acceptat cate una pe rand, stiind ca undeva in viitor va gasi slujba perfecta. Intre timp a reusit sa acumuleze ceva experienta, sa invete sa nu mai fie asa de timid si sa se apropie de colegi.

Dupa aproximativ 3 ani si sute de cv-uri trimise la diverse firme a fost sunat de aceasta firma mare si chemat la un interviu. Viorel si-a cumparat un costum din ultimii bani pe care ii avea, astfel incat sa se prezinte bine la interviu si in ziua cu pricina, cu multe emotii, s-a dus la intalnire. A ajuns cu bine pentru ca mai facuse drumul cu doua zile inainte, pentru ca nu vroia sa se incurce si sa nu ajunga la timp, si cel mai rau, sa greseasca adresa.

Ajuns la sediul lor a fost rugat sa astepte pana va fi chemat si a fost invitat sa astepte in holul firmei. Cat a stat sa astepte s-a uitat la cat de frumoasa era cladirea pe inauntru, cat de bine aratau oamenii care se plimbau pe acolo si mai ales ce liniste era. Intr-un final a sosit o domnisoara tanara, care i-a urat bun venit si l-a rugat sa vina cu ea, pentru interviu. Si asa au trecut 4 interviuri, la finalul carora a fost anuntat ca va primi oferta, urmand sa discute daca doreste sa se angajeze. In cele din urma a acceptat oferta si era plin de mandrie si de bucurie ca a ajuns sa lucreze la una dintre cele mai mari firme din lume.

A inceput treaba incet-incet, se ducea cu bucurie la noul serviciu si facea tot ce putea sa fie primul si acolo, pentru ca asa era obisnuit. Avea si perioade mai grele, pentru ca o data la 3 luni se muncea mai mult si statea la birou la pana noaptea tarziu, dar cum era singur si nu avea cine sa il astepte acasa nu era o prblema. Muncea cu drag si isi dorea sa fie remarcat si cine stie, poate ajungea si el sef, mai ales ca asta era unul din marile lui visuri. 

Dupa aproximativ 3 ani de munca sustinuta l-au chemat intr-o zi la o sedinta si i s-a comunicat ca urmeaza sa fie avansat , sa il faca un fel de sef peste 4 oameni, pentru ca era unul dintre cei vechi in firma si era si foarte constiincios. Cand a iesit de la sedinta ii venea sa sara in sus de bucurie, chiar daca il anuntasera ca nu ii dau si ceva bani in plus la salariu, pentru ca e criza. Pentru el conta ca urmeaza sa fie sef, si or sa vina si banii candva in viitor. 

Asa a ajuns sa conduca 4 oameni, si sa lucreze si mai mult, sa stea aproape in fiecare zi la birou pana pe la 8 seara, dar ii facea placere sa lucreze, pentru ca simtea ca traieste. In continuare era singur, nu il astepta nimeni acasa, parintii lui erau in acelasi sat din Moldova, asa ca avea libertate totala sa lucreze. 

Au mai trecut 4 ani , nestiind cand, si a fost iar invitat la o sedinta unde a aflat ca il promoveaza iar pentru merite si pentru experienta acumulata. Din nou a simtit ca prinde aripi si ca nimic nu e imposibil , mai ales ca acum urma sa fie sef peste 15 oameni. Mai multi oameni, mai multe responsabilitati, mai mult de lucru! Dar Viorel simtea ca este un fel de erou pentru ceilalti. Asa ca incepu sa munceasca in noul post de sef , dirija oamenii, facea reguli, rezolva probleme si se simtea bine. Pleca numai dupa ora 9 seara acasa, unde cand ajungea apuca sa faca un dus , poate si manca ceva si se culca frant , astfel ca a doua zi sa fie gata de munca. 

Anii au trecut, Viorel a ramas tot sef si a muncit din ce in ce mai mult. Ca statea in fiecare zi pana la 9 seara deja era ceva normal, dar in plus din 3 in 3 luni pleca numai dupa 2 noaptea. Salariul ii ramasese cam la fel,primise mici prime, dar nimic important. Norocul lui era ca parintii ii trimiteau in fiecare saptamana pachet cu alimente, legume si cele necesare, asa ca avea ce manca, pentru ca din salariu platea chiria, platea lumina, drumul la serviciu si ii ramanea si lui sa isi ia un suc din cand in cand. 

Uite asa Viorel a ajuns la 40 de ani, muncind cu drag in firma mare, si gandindu-se in fiecare zi cate are facut. nici nu ajungea bine acasa ca deschidea calculatorul si mai muncea cam 2 ore, sa termine diverse treburi , care nu sufereau amanare. 

Aniversarea de 40 de ani a venit si a trecut cu Viorel stand la masa in bucatarie cu o bere in fata.Aniversase singur, ca si in ultimii 10 ani, pentru ziua lui sosise intr-o zi de marti, cand era la serviciu. In plus fiind nascut pe3 1 Mai nu avea timp sa sarbatoreasca, pentru sa era una dintre cele mai importante zile la serviciu, cand trebuiau sa termine toate hartiile, sa termine toata treaba pana la 3 noaptea, sau ar fi avut numai probleme. Asa ca de obicei dupa ziua lui isi lua si el o bere si serba singur, acasa. Bineinteles ca avea calculatorul deschis, sa mai rezolve cateva probleme de la serviciu, ca se adunasera multe si nu prea mai avea timp. 

An dupa an timpul a trecut, Viorel a mai avansat de inca 2 ori si acum avea 50 de oameni pe care ii conducea in firma unde lucra. Avea cum o mare experienta, conducea multi oameni, era intrebat care este parerea lui si era fericit. Avea 62 de ani si simtea ca este implinit, ca dusese o viata plina: nu era casatorit, nu avea copii, nu isi cumparase casa sau masina, parintii nu mai traiau si el nu reusise sa ajunga la inmormantare si acasa ajungea doar sa se schimbe. De prieteni nu poate fi vorba, pentru ca nu avea timp de pierdut cu asa ceva, cand era atat de muncit la serviciu.

Numai ca in ziua cand implini 63 de ani, si se pregatea de depuna actele de pensionare simti o durere brusca in piept, in dreptul inimii. Realiza ca face un infact si ca este posibil sa moara. Si inainte de a inchide ochii pentru totdeauna ultimul lui gand a fost: "Ce bine este sa fii corporatist!! ".